Cand pamantul plange ravasit
De resurse ajunse la sfarsit
Si pe altele nimic nu-ti cere,
De ce-l inlantui in durere?
Cand trist de noxe sub cenzura,
Lemnul, doar cuvant iesit pe gura,
Codrul sub pamant de aratura,
Tu nu uita, ai o singura natura.
Iar cand realitatea-n jur iti pare
Ca s-a umplut de nepasare
Sub o densa, grea culoare,
Tu, indreapta-te spre soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu