Echilibru

De-ar fi noapte acum in mine,

Tot mai e un soare,

Care sta ascuns s-apare

C-o lumina orbitoare.

Si de-ar fi zi in mine acum,

Tot mai e nor nebun,

Care-mi face sa dispara

Acea lumina atat de clara.

La mare

Pasii tai au mangaiat nisipul

Sub marea ce-a venit

Sa fie martora in timpul

In care priveai la rasarit,

Iar pescarusii concertau

A ta prezenta diafana

Si cu drag te-asemanau

C-un inger din icoana.

                                

I-a fost dor soarelui de tine

Cat ti-a lasat de veghe-o luna...

In conditiile astea, cine

Ar vrea sa mai apuna?

Dor

Cand dragoste in mine zace,

Iar inima imi bate-n dor,

Cum pot sa te las in pace

Si sa fiu nepasator?

Insa pare prea usor

Cand pentru tine nu-i un chin

Sa ma alungi ca pe-un strain.

De unde dor, de unde dor?

Zambetul

Pe al meu lasati-l undeva, sus,  la vedere,
Sa inspire si sa nasca

Bucurii multicolore, fericiri neasteptate,

Idei ce asteapta de minti a fi purtate,

In cei ce-nvata sa traiasca,

In cei ce uita sa iubeasca, in cei ce uita sa mai spere.

Un semn, un zambet, un cuvant

Aprope in fiecare seara ma uit sa vad daca mi-ai raspuns si caut prin arhive...

Ti-as scrie atat de multe si ti-as trimite pagini sute, de s-ar aduna in stive, 

Doar stiind ca ai citi si mi-ai da un semn, un zambet, un cuvant...

Opresc timpul, spatiul il opresc sa nu mi se duca vorbele in vant

Si stau, astept, ochii ii misc incet, respir calm, lent si tot astept...

Observ in umbra un palpait de dor, un freamat dulce de la piept

Si-l iau , il socot a fi patura ce mi-ai trimis-o, patul ce mi l-ai lasat.

Ma asez, ma acopar,  incepe a ma cuprinde si ma lasa  insetat

De dorinte nenumite, de iubiri neexplorate, de dulcele tau gust...

Hmm... parca simt siropuri rare,  flori de mai, gingasii facute must...

Spune-mi

De ce de azi ne-apasa atat de tare sa stim 

Cate sute de ore sa mai treaca in zadar,   

De cate rasarituri si apusuri s-ametim     

Pana ce ne-om trece revederea-n calendar?  

Si ce s-a trezit in noi in noaptea ce-a trecut

De-a asteptat cuminte ca ochii sa-i deschidem 

Sau cine este el, acest sentiment necunoscut, 

De a tinut neaparat cu gandul sa-l cuprindem? 

Insa te intreb, domnita, care ti-e crezarea   

Si mai presus de toate te-as ruga sa-mi zici: 

-Ne indreptam aievea sau ne insusim rabdarea, 

Caci tu tot acolo esti, iar eu sunt tot aici?  

Ai plecat

Ai plecat...

Obisnuiam dulcii ochi sa ti-i sarut de dimineata,

Te trezeai atat de bine, cu asa un chef de viata

Si deodata n-ai mai vrut.

Acum... pe cine mai sarut?

Obisnuiam sa te alint prin felurite gesturi

Si mustaceai cand gaseai dulciuri alaturi

Puse-n cupele de-argint.

Acum... pe cine mai alint?

Obisnuiam sa te ascult seara la culcare,

Spuneai povesti o mie, care mai de care

Si atunci toate mi-au placut,

Acum... pe cine mai ascult?

Obisnuiam sa te privesc adesea dormind,

Aveai chipul vesel, ca adormeai zambind,

Iar trupul iti parea ceresc.

Acum... pe cine mai privesc?

Acum... pe cine mai iubesc? 

Rugaminte

Copaci cu brate ferme si cu linistea in glas,

De-auziti batand pamantul un ratacit de pas…

Lasati-l sa treaca. 

Munti cu agere priviri si cu fruntea ascutita,

De-aveti cutitul indreptat spre inima-i ranita…

Puneti-l in teaca.

E pasul viu al fiintei mele izgonit de-o lumea moarta,

Ce isi cauta continuu drumul scris de-o noua soarta

Pe-un pamant mai iubitor

Si de-ar fi sa ratacesc pentru o cauza pierduta,

Iara zilele sa se indrepte catre-o  lume nevazuta...

Chiar asa as vrea sa mor…